clădirile vechi și umbrele aruncate în cer
se oprește la Universitate
printre picturile lui Sabin Bălașa
părul ei negru
și versul nepictat
de mână omenească
lumina din ochi
când mă așază între cer și pământ
și buzele ei sărută
poezia.
*
Cerul se varsă în palma
plină cu nuferi
nu știu unde locuiește poezia
dar Maria recită un poem de
simt răcoarea prin piele
învelite în pături
respirăm
toamna
cu fața spre ceasul
ticăind albastru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu