Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie, partea a treia

Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou (Nea Makri), cu hramul Bună Vestire a Maicii Domnului, este întemeiată la jumătatea secolului al XIII-lea. În 1425 este distrusă de turci și monahii sunt uciși după multiple chinuri.
In 1945, monahia Macaria vine pe această colină, a "neprihăniților" și cu mâna ei scoate rămășițele vechii Mănăstiri. Ușor - ușor se conturează ruinele vechii Mănăstiri.
În 1950 maica are un vis în care un bărbat îmbrăcat în haine monahale vine și îi relatează că îl cheamă Efrem, că a trăit în acele locuri și modul în care s-a sfârșit. O conduce spre rămășițele lui pământești. Ea le așază în racla și scrie tot ce i-a relatat Sfântul.
Sfântul Efrem s-a născut pe 14 septembrie 1834 și de mic a căutat asceza. Intră în Mănăstirea Nea Makri. În 1425 este printre monahii chinuiți de turci, vreme de opt luni. În 5 mai 1426 își dă obștescul sfârșit.
Așa incepe cultul acestui sfânt mucenic, care se extinde în întreaga Grecie, grație minunilor înfăptuite. Foarte mulți bolnavi se vindecă la racla sa de boli incurabile. Dar Sf. Efrem are o particularitate. Este ocrotitorul celor care trăiesc momente delicate, de cumpănă. A celor suferinzi de depresie și suferințe sufletești. Este un sfânt cu suflet sensibil, căutător al ascezei, înțelegând natura umană și ajutând la recuperarea celor care se roagă cu credință.
În 1998 este canonizat drept sfânt, dar minunile săvârșite datează cu mult timp înaintea canonizării. Mărturiile au venit de la zeci de mii de oameni, care au semnat petiții, mărturisind modul în care au fost ajutați de acest sfânt.
Am intrat în Mănăstire sub impresia cuvintelor împărtășite de părintele meu. Am sărutat racla acestui sfânt și am simțit bucurie și emoție lăuntrică.
O oră am petrecut în Sf. Mănăstire. Un loc al liniștii și regăsirii. Cu greu părăsești acest spațiu al echilibrului interior.

Totuși, pelerinul este mereu în căutare și contratimp cu sine însuși. Încercăm să luăm ce este mai bun de oriunde călătorim. Să ne încarcăm de bucurie și să ne descărcăm de griji. Uneori ne opresc propriile gânduri și limite, alteori timpul pare să ne fie piedică. Rămân aceste fotografii și senzația, care nu te părăsește, mult timp după aceea.

Suntem în Portul din Pireu, avem o oră de voie înainte să plecăm cu ferry-boat-ul spre Insula Eghina. Fiecare se relaxează așa cum poate. Pe la magazine, cu o mica brioșa sau o cafea la îndemână.

Drumul cu ferry-boat-ul a fost unul de nouăzeci de minute. Timp de fotografii și socializare.

Ajungem pe insula Eghina și mergem să ne închinăm la mănăstirea întemeiată de Sf. Nectarie, în paraclisul unde este depus capul său.

Sfântul Nectarie este un sfânt iubit în întreaga lume. Este cunoscut drept vindecătorul de cancer și boli incurabile. El însuși moare de cancer, după o grea suferință. Cine ar fi putut înțelege mai bine  suferința unui om bolnav de cancer, decât cel care a trecut prin toate durerile și degradarea fizică cauzată de această necruțătoare boală?

Născut într-o familie săracă, la data de 1 octombrie 1846, Sfântul Nectarie duce o viața grea. La 16 ani pleacă la muncă. La 20 de ani ajunge în Insula Chios și profesează ca învățător. Alege calea monahală și face studii teologice la Atena. În 1889 este hirotonit episcop, dar rămâne doar doi ani în această funcție. Începând cu 1891 rămâne ca predicator.
În 1904 construiește mănăstirea din Eghina. La 74 de ani moare de cancer, pe 1 octombrie 1920.

Foarte multe persoane au venit să se închine la sfintele moaște ale Sf. Nectarie. Mâine va avea loc o procesiune după Sfânta Liturghie, unde sunt așteptați pelerini din toată lumea.

Mănăstirea este un tărâm al florilor, care împreună cu treptele de piatră creează un cadru feeric.

Urmează în această noapte slujba de priveghere, unde ne vom ruga, cu inimă curată, pentru sănătate și mângâiere sufletească.