POEZIA TÂNĂRĂ
de Gheorghe Postelnicu
Iată două autoare de poezie curtate insistent de publicaţiile locale: Carmen Tania Grigore (născută la Nehoiu) şi Roxana Mihaela Boboc (născută la Buzău). Mentorii au mizat pe energia lor de pornire şi startul a fost rapid. Nu s-au înşelat. Cea dintâi recunoaşte tutela literară, nuanţată părinteşte, a regretatului George Băiculescu, pe când cea de a doua se revendică din pagina literară a unui cunoscut cotidian. Cum s-ar spune, tinerele au început să-şi alcătuiască lada de zestre, croind modele apropiate de sensibilitate, dar caracteristici culturale diferite: Roxana locuieşte în Galaţi, iar Carmen în Anglia. Aflate la debutul editorial, dar cu un palmares online bogat, pot reprezenta, alături de Nicoleta Gâlmeanu şi de Gabriela Boboc, viitorul liricii feminine buzoiene.
Versurile Roxanei Mihaela Boboc din volumul „Vers şi culoare” (2009) absorb lumină dintr-un univers despre care autoarea mărturiseşte că nu-l poate supune: „Cel mai bun poem ar fi despre tine, mamă, /dar nu-i cine a scrie despre iubire. /Pictorii sunt orbi, /poeţii muţi, /în faţa lucrurilor sfinte /rămânem mereu păgâni”. Poeziile, relativ simple, aduc un elogiu mecanismelor delicate ale sincretismului artistic. Ştiinţa de a plasticiza este, la ora actuală, în cel mai înalt grad, specifică Roxanei Boboc şi ar rezulta dintr-o stare poetică nativă.
Maria Diana Popescu, om de litere şi jurnalist important, redactor şef al prestigioasei reviste „Agero”, comentând cartea de debut a Taniei Grigore („Pulsul ţărânii”, 2009), a remarcat suflul versurilor care au ca simbol ţărâna, echilibrul compoziţiei aflate în graţia harului indiscutabil: „Eu sunt femeia /fragmentată de spaime, /straturi de umbre /ne definesc un destin /inadaptabil precum o ecuaţie /într-un pocal prea strâmt /prea rece, /prea copil”. Cele mai frumoase poezii ale Taniei Grigore exprimă drama separării sau a pierderii. Ele confirmă o voce lirică tensionată, dar care rămâne profund feminină.
Se poate spune că Roxana Mihaela Boboc scrie în spiritul unei sinteze plastice realizate prin cuvânt, iar Carmen Tania Grigore, mai aproape de impresionismul care îl condamnă pe autor la singurătate şi întomnare, izolare şi flori de gheaţă. Odată cu diversificarea mijloacelor de expresie, senzaţia de poezie va creşte, ceea ce presupune deblocarea căilor de comunicare cu sinele cel mai intim. Dacă vor şti să evite definiţiile seci şi cogitaţia facilă, îşi vor configura propriul teritoriu în poezia de azi.
