am eliberat un monstru
din sălbăticia propriei singurătăți
îl aud urlându-mi în timpan
nimic ești
nimic
îl strâng de gât până mi-aud toate cuvintele
întoarse în piept
vino acum să-ți arăt umbrele schilodite de orice
formă de iubire
ai curaj să intri?
să-ți iei mortul să-l plimbi pe străzile orașului
și să-i arăți ce frumos se cântă
colindele
unui Iisus îngropat în peștera
unde singura suflare e dincolo de groapă
ce dacă
un copil îmi plânge în artere
și timpul se dilată odată cu venele mele
tablou grotesc
limbile atârnă de unica sfoară
care leagă pământul de cer
ai curaj să tai cordonul ombilical?
sufocat anotimpul
își injectează poeme în ochi
moartea devine terifiant de albă.
