Mulțumiri, Parnas XXI!
Mihaela Roxana Boboc - Iubește-l, Anya (editura Neuma, 2021): Mihaela Roxana Boboc își contrazice numele – a ajuns la maturitatea lirică. Ea își inventează un alter-ego, delicata și sensibila Anya. Poeta de acum dă sfaturi ipostazei sale juvenile din perspectiva unor experiențe bogate, deși traumatizante. Scriind, ea aruncă maci printre șine de tren, iar aceștia încolțesc și cresc. În jurul metaforei iubirii rezistente la mediul ostil se construiește o carte valoroasă și coerentă, demnă de atenția cititorilor. (Horia Gârbea – pe coperta a IV-a a volumului)
Imponderabil
Iubirea este doar un cuvânt, Anya.
iubesc un om care nu-mi aparține,
nici sieși,
și dacă iubesc nu-l iubesc
doar plânsul dintre gene
și vocea din cochilie
când se face noapte în miezul zilei
și dor din nimic
o plastilină în mâinile lui Dumnezeu,
o pasăre de lut care prinde grai
în luna lui gerar.
Mă gândesc, Anya, la ceea ce iubesc și
îmi apare în vis un om
pe care nu-l cunosc dar îl iubesc
pe care l-am iubit înainte să știu.
Pun la frământat versuri,
și ele cresc în mine.
E vremea să cuprind grumazul părintelui meu
să încap în tălpile copilei
cu moartea pe moarte călcând.
Anya, să nu-i spui că am iubit,
să nu spui nimic.
Îmbrățișează-l când orele se ascund
la pieptul lui,
o lume mică într-un ochean -
fericirea se zărește străină, purtând eșarfa roșie
la gâtul subțire al anotimpului.
Iubirea este doar un cuvânt, Anya.
iubesc un om care nu-mi aparține,
nici sieși,
și dacă iubesc nu-l iubesc
doar plânsul dintre gene
și vocea din cochilie
când se face noapte în miezul zilei
și dor din nimic
o plastilină în mâinile lui Dumnezeu,
o pasăre de lut care prinde grai
în luna lui gerar.
Mă gândesc, Anya, la ceea ce iubesc și
îmi apare în vis un om
pe care nu-l cunosc dar îl iubesc
pe care l-am iubit înainte să știu.
Pun la frământat versuri,
și ele cresc în mine.
E vremea să cuprind grumazul părintelui meu
să încap în tălpile copilei
cu moartea pe moarte călcând.
Anya, să nu-i spui că am iubit,
să nu spui nimic.
Îmbrățișează-l când orele se ascund
la pieptul lui,
o lume mică într-un ochean -
fericirea se zărește străină, purtând eșarfa roșie
la gâtul subțire al anotimpului.
Caravana
În vremea când oamenii trimit scrisori tot mai rar,
dar scriu tot mai mult
poeme - întrebare
poeme – fără destinație
poeme - corbi,
acest început de an,
Anya,
ți-l las nădăjduind că-l vei iubi
îndrăznind.
Plec odată cu această caravană
unde nimeni nu așteaptă răspuns
se aud doar zilele cum se scurg pe copertină
și femeia
pe care o văd în fiecare zi
privind netulburat zarea
vocea ei domoală
când îmi povestește
cum a îngropat
tot ce a iubit
și leagănă amintirile
dezlegate.
Sunt lucruri care nu se spun,
Oameni pe care îi pierdem și
învățând să mergem
cu durerea pe umeri,
aruncăm maci printre șine de tren -
ei cresc netulburați și roșii
sângele lor hrănește gările
și oamenii privesc ceea ce nu pot atinge
doresc ceea ce nu pot avea.
Eu am avut tot, Anya,
și am aruncat poeme sub șine
până n-am mai știut nimic.
Această caravană
care vine de niciunde
îmi este adăpost
și pentru prima dată
zăresc omul care cerșește la un colț de gară
o respirație.
https://parnas21.blogspot.com/2021/05/mihaela-roxana-boboc-iubeste-l-anya.html?showComment=1622181437700#c5776420479195949314
În vremea când oamenii trimit scrisori tot mai rar,
dar scriu tot mai mult
poeme - întrebare
poeme – fără destinație
poeme - corbi,
acest început de an,
Anya,
ți-l las nădăjduind că-l vei iubi
îndrăznind.
Plec odată cu această caravană
unde nimeni nu așteaptă răspuns
se aud doar zilele cum se scurg pe copertină
și femeia
pe care o văd în fiecare zi
privind netulburat zarea
vocea ei domoală
când îmi povestește
cum a îngropat
tot ce a iubit
și leagănă amintirile
dezlegate.
Sunt lucruri care nu se spun,
Oameni pe care îi pierdem și
învățând să mergem
cu durerea pe umeri,
aruncăm maci printre șine de tren -
ei cresc netulburați și roșii
sângele lor hrănește gările
și oamenii privesc ceea ce nu pot atinge
doresc ceea ce nu pot avea.
Eu am avut tot, Anya,
și am aruncat poeme sub șine
până n-am mai știut nimic.
Această caravană
care vine de niciunde
îmi este adăpost
și pentru prima dată
zăresc omul care cerșește la un colț de gară
o respirație.
https://parnas21.blogspot.com/2021/05/mihaela-roxana-boboc-iubeste-l-anya.html?showComment=1622181437700#c5776420479195949314
Mai multe poezii și profilul literar al autoarei aici: Mihaela Roxana Boboc
Citește mai multe poezii aici: Ore de priveghere, Culori pentru ochi închiși, Spovedania oaselor, Terapia ploii de chihlimbar
Blog personal: Poezie, pictură, grafică - Mihaela R. Boboc
Copyright © 2021 Mihaela Roxana Boboc
