Octombrie reavăn
zâmbetul tău, o pasăre cu ciocul roșu
în lumină se scald vrăbii
corpul zilei se subțiază
ca o văduvă, își duce fiul toamna,
frunze se desfac de sens
castane în pumnul copilei,
mama - o punte fragilă
pe care înnod mătănii
zâmbetul tău,
orfan în pântecele elefantului
dinții ștrengarului
ascut pământul ca o plagă
e liniște de auzi susurând
copilăria pe malul drept
al Sennei
J'ecoute...
Visul se întoarce pe cealaltă parte
nestingherit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu