sâmbătă, 16 septembrie 2023
Revista Rotonda Valahă nr. 2 (29), apr.-iun. 2023
Ziua poeziei
21 Martie. După 15000 de pași
plouă. Câțiva stropi trezesc în lac plânsul.
Larisa râde și doarme
somnul meu este un pește în burta căruia
liniștea își înfige solzii
până dă pe afară.
Poezia plutește într-un pahar de vin alb demisec.
Pe seară nervii întinși la maximum nasc un poem
cele zece pisici din Crâng torc satisfăcute
mâine voi lua un pumn de boabe pentru fiecare
pâine pentru rațe
o bucată de ciocolată pentru mine
ție nu-ți aduc nimic
ziua poeziei este o telegramă expediată rapid
și niciun destinatar.
Monalisa
Alunec printre cuvinte
uit că ele sunt pietre înfipte în cer
odată căzute mă sfârtecă pe dinăuntru.
Ți-ai pus dalta în mână și cioplești
femeia ta sângerează în coasta din care a fost luată
restul e materie și prea multă risipă.
M-ai dus în brațe
spargi zid după zid
până și umbra își caută refugiu
pe înserat tensiunea dintre noi
devine Monalisa pierdută în propriul zâmbet
(Față în față
Pictor și pânză -
o singură îmbrățișare).
De dragul poeziei
Un poem despre tine
o zi fără tine
un sărut
o noapte de dragoste
oricât
de dragul poeziei
vom începe cu un salut banal
somn ușor sau
bună dimineața
și între ele
toate acele cuvinte
care rămân ipoteze neconsumate
o masă la care nimeni nu se așază
iubirea noastră
îngheață pe buza ceștii
e decembrie
târziu
Larisa doarme
pe cuvintele mele
eu dorm pe brațul tău
imaginar întins către lume.
Scăderea
Deschidem pomelnicul
luăm o gură de aer
noi, cei rămași,
tragem un fum
în plămânii înnegriți ai zării
tăiem rând pe rând numele de pe listă
gândurile curg în pahare
când tragem linie
vedem că poezia ne-a scăpat printre degete
are propria identitate
și chip
de-o asemănare cu Tatăl.
Golgota
Plouă încă de la primele ceasuri
fereastra se aburește odată cu visul
din care plec cu o viață în plus
versurile sapă reumatic
zidul pe care iubirea urcă
se apropie Paștele
ne îngropăm și înviem odată cu El
pe mormântul gol a crescut iarba.
Revista 13 Plus, nr. 207/2023
Dragostea nu are casă
Acasă este un loc care nu are nimic al său
acasă este o rugăciune strecurată de un copil sub geamul unei icoane
un părinte pe care-l aștepți duminica la masă
să îți vorbească despre Iisus
despre tine nimic nu poate fi adăugat
ești zidit în fiecare poem și tot rămâne o mână liberă
să dea la o parte sensul iluzoriu
unde poeta ajunge la întâlnirea cu sine.
*
Martie a bătut la ușă cu aceleași capricii
un pic mohorât pe alocuri însorit
vrăbiile se agață de fiecare rază de soare
ca de un banc de nisip
Larisa privește cerul și fiecare zbor de pasăre
în uimirea ei tace și versuri mă gâdilă
în inimă
abia seara le dau drumul spre casă
pe ușa aceea nu scrie nimic
nu-mi aparțin
cuvintele călătoresc liber
și totuși porumbeii se întorc mereu la destinație
ca și când cineva trasează un fir nevăzut
pe care dragostea se așază
dus-întors
o singură dată.
*
13 fire de mărțișor. Sălciile au înmugurit mai devreme
n-am apucat să le pictez păsărilor căsuțe
oasele mă dor de câte ori dezgrop cuvinte
de parcă împart cu tine ultima lună de viață
Larisa râde adesea
râd și eu
apoi dau sonorul muzicii în căști mai tare
să acopere tot plânsul.
Revista Neuma nr 7-8 (69-70)/2023
Ghilotina
În fiecare noapte îmi așez capul pe ghilotină
perna ortopedică îmi indică poziția corectă de somn
gâtul meu ca-ntr-o menghină se așază cuminte
și povara zilei se descarcă în umărul drept
cel care nu mai ascultă de mine
are o mișcare proprie numai de el înțeleasă
mă bucur încă de fiecare semn al Crucii dus până la capăt
pe umărul stâng, acolo unde se spune că stă un înger căzut
de bună seamă, cu capul așezat cuminte pe ghilotina zilei
din când în când cineva trage maneta
și cuvintele se frâng în mine odată cu bezna
unde aprinzi o mică scânteie de chibrit
apoi sufli în el și pleci
doar gâtul mutilat mai ține minte
săruturile în miez de noapte
când toate ale casei dorm
mai puțin ghilotina care scârțâie ca o ușă bolnavă
refuzi s-o repari
și cade
aproape cade
dacă schimb unghiul
se oprește la timp
să termin aceste gânduri
începe liturghia
unde Hristos merge într-ale Sale
îngerul de pe umărul drept
îl urmează
până devine ușor de suportat
sufletul.
OpenAI
De câte ori mi-e dor de tine
deschid chatul cu AI și-l întreb ceva despre poezie
azi mi-a redat poezie de mai
haiku / tanka / vers liber
AI are răspuns despre orice
mai puțin sufletul
cum se desface iubirea de pe os
cum fierbi în supa aceea
emoția la foc mic
AI nu știe nimic despre asta
așa cum nici majoritatea celor care scriu
și întorc cuvintele pe dos
ca pe un pulover tricotat
în așteptarea unui răspuns.
AI ar numi aceasta metaforă
dar noi știm că nu există sens unic
mereu vom evita impactul
adevărul
coliziunea durerii
iar pentru restul
există o inteligență matematică
care să aplice
diferențiale și limite
acolo unde tăcerea e singurul stăpân.
Sufletul
Iunie. Este trecut de unsprezece.
Două cifre pare
matematic imposibil de unit
își consumă solstițiul de vară.
Lângă mine, pisica albastră doarme covrig
Tania vine și-mi întrerupe poemul plin de noduri
de care am legat fâșii colorate
vântul trece prin inima lor
și deznoadă sufletul.
*
Se aude un clinchet de farfurii
cineva cheamă la masă pe cei dragi
tălpile lor calcă pe mozaicul de dorințe
paharele rămân neatinse
zâmbetul tău deschide ca un fierăstrău
sufletul.
*
Stau în poziția fetus îmbrăcată într-un furou negru
și înșir – deșir marginile acestui poem.
Lângă mine Larisa doarme
din când în când schimbă partea
de pe stânga pe dreapta și invers
așa cum inima mea bate sus – jos
la fiecare plecare de-a sufletului.
*
Emi a terminat examenele
trăiește cea mai liberă vară unde își consumă alegerile
ca pe o acadea dulce-acrișoară
peste alți patru ani va zbura precum o pasăre de lut
peste care mâinile mamei sculptează sufletul.
*
Umblu în laptop după fotografii de familie
dau peste zâmbete, tot mai multe zâmbete
niciuna nu plânge la mine
niciuna nu îmbracă dorul
rămâne golit de orice emoție
odată cu sufletul.
*
Mama este o lumânare
ea nu știe că arde și noaptea
mai ales noaptea
când toți ai casei dorm
ea luminează ca o candelă
sufletul.
*
Este momentul să-ți scriu somn ușor
să te sărut imaginar de noapte bună
să cuprind în brațe perna ortopedică
sau ce se mai urează când urlă în tine
sufletul.
Revista România literară, nr 27 /2023 - grupaj poezie
Poezia mea în revista România Literară, nr. 27.
E miezul nopții, adame
aș fi sorbit de pe buze ultima rămășiță a zilei
intrăm în vinerea pătimirilor
de două zile plâng
pe stradă - acasă - la biserică - oriunde
morții pe care nu i-am îngropat
se aude frigul în oasele lor
ca un fluier pe care nu-l vei zdrobi
parte din mine
parte din groapa comună unde i-am așezat pe toți
fără lumină
e miezul nopții, adame,
și mormântul se desface de vină
se cască gura lacomă a firii și înghite tot
întunericul e ciobit pe dinăuntru
un vas prin care lumina sparge rugina
cândva vom așeza masa de Paști
vom sta unul în fața celuilalt
și ne vom privi fără încetare
cu Iisus în mijloc
de-o parte și de alta a mesei
închinăm un poem.
2 aprilie
Ieri te-am serbat în cuvânt așa cum o fac de cincisprezece ani încoace
pe seară am udat versurile le-am șters cu părul meu albind la tâmple
tu n-ai venit distanța între noi crește ca o iarbă amară
la celălalt capăt tăcerea este o fiară
cu nesaț respir a doua zi când demonii mărșăluiesc prin fricile mele
le apucă de poale și le aruncă în sus rânjind
copila din mine îmi cere să încetez
să fac un pact cu viața trăită pe muchia celor patruzeci de ani
pe rând hoții pleacă golindu-mi buzunarele
unde uit poeme / iert iubiri / țin poveștile noastre
libere de orice promisiune.
Concursul Internațional ”La Forza dell'amore", 2023 - locul I, Poezie în limba italiană
Și poezia câștigătoare din cele trei trimise:
UN BULLO
Ottobre respira forte tra i malati
l'impotenza rode i polmoni
ovunque le notizie fanno male sotto le costole
una morte dolce e calda
rinunciare a noi
Ho scritto la poesia d'amore più lunga
sulla storia più breve
un espresso italiano che
non riesci a finirlo
rimane sul palato
è ottobre e sto lasciando il mondo
il tempo non è nato per me
così cammino come una poesia infilata nel mio grembo
e il filo dura quanto la vita dentro
come il respiro dell'ultimo paziente di covid
Ho scritto la poesia d'amore più lunga
quando hai ricambiato l'amore nel tuo petto
con il fieno autunnale
da cui batto come un orologio
gli ultimi respiri di ottobre.
Un răvaș
Octombrie respiră greu printre bolnavi
neputința mușcă din plămâni
peste tot știrile dor sub coaste
o moarte blândă și caldă
renunțarea la noi
am scris cel mai lung poem de dragoste
despre cea mai scurtă poveste
un espresso italian pe care
nu apuci să-l duci la capăt
rămâne pe cerul gurii
este octombrie și plec din lume
timpul nu s-a născut pentru mine
așa că umblu precum un poem deșirat la poale
și firul ține cât viața dinăuntru
cât respirația ultimului bolnav de covid
am scris cel mai lung poem de dragoste
când ți-ai întors iubirea în piept
odată cu fânul toamnei
din care bat ca un orologiu
ultimele respirații ale lui octombrie.
Grazie gentile, Renato Di Pane e Associazione Culturale "RDP Eventi", per la grande notizia!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)