și degetul îmi arată iubirea picurând din rană
nu te cunosc dar te recunosc
am mai fost aici în ziua în care nu ningea
frunzele erau acuarele vii
doar tu, același cu ochii ca doi cărbuni încinși și zâmbetul ștrengar
uite, iepurii sălbatici lasă urme mici în zăpadă
îi privesc alergând departe
spre ziua fără moarte
spre înaintele dinapoia mea
și visul tremură ușor.
Ar fi fost mai ușor
să îți spun cât mi-a fost de dor
de respirația ta dincolo de aceste rânduri
în loc să mă joc de-a cuvintele și copilăria
să îmi râdă știrb
înghiontindu-mă în coaste
te iubesc, știi
ca și cum ai umfla un balon și aerul ar rămâne înăuntru
doar ochii copilei mă aduc înapoi
înainte să las visul să tremure și mai tare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu