Poate că iubirea e despre ceea ce nu se întâmplă

Poate că iubirea nu e despre cuvinte sau rânduri înșirate pe bloguri
nu e despre flori sau îmbrățișări trimise în van
e despre copiii nenăscuți ai abandonului,
momentul când rămâi cu frica în cârcă
și sticlele miros a țuică, a respirație râncedă
jaluzelele trase peste copilărie
când deschid ușa încet și respir abia atunci când pătura se mișcă în ritmul respirației tale
ești viu și ziua începe să se descompună metodic
în ceasuri mici și pași pe vârfuri prin sufrageria ca o cursă de șoareci
la capătul ei se află viața ca o batistă peste gura schimonosită de durere
viața, trăită ca o șoaptă în bezna mirosind a fiere
viața, când mă înghesui în coastele surorii mele și suntem amândouă o singură frică
părul mamei devine fir cu fir mai alb
gândurile se albesc la încheietura mâinilor
ne-am legănat o oră până am adormit
eu, la margine, pregătită să alunec într-un somn greu
tu, cu fața la peretele mucegăit, ghemuită în iluzii
se crapă de ziuă,
cerul se strecoară blând în cameră, candela e încă aprinsă
singura lumină peste noaptea noastră
peste copilăria noastră încă fumegând.

Poate că iubirea e despre ceea ce nu se întâmplă
despre durerea luată pe umeri și niciodată împărțită
diminețile ca o rugăciune a celor douăzeci și unu de ani trăiți pe muchie
înainte să mă întorc acasă,
să scot pânzele de păianjen și să plâng.