Râul din munte

Tăceți toți! Să aud poezia cum izvorăște
în râul din munte, fir de lumină din umbra mestecenilor
zumzetul albinelor poleindu-și fagurii și chipul tău
ca o icoană adorată în pustiu;
cerule, ascunde-mi curcubeul la piept, să fie vară peste lanul copt
mâine vom culege flori de nu-mă-uita
abia mâine,
azi Învierea ca o cămară a lui april mă locuiește
în neumbra dimineții, când chem buburuze galbene pe umărul stâng,
să doară mai puțin
clavicula nesărutată de vecernia ploii,
în care mă afund ca-ntr-o poveste fără început și fără final
același tu, care nu pui virgule între veniri și plecări
sau stăvilar râului din munte, plângând precum un copil
în palmele mele.