dă-mi drumul
aud vraja inversată curgând în plămânii suferinzi ai copilăriei
într-o lume mare mă mir de vrăbiile mici și șoarecii mișună fără
teamă
pe mână urcă un gândac roșu numit cu un soi de respect
ochiul lui Dumnezeu - mă mir iar
de ce ar viețui tocmai într-un gândac dar nu pun întrebări
aud că lucrurile sfinte încap în cutiuțe mici
mama are una cu parfum de mir
își masează umerii - azi tata a băut mai puțin - are timp să
respire
seara se odihnește într-un balon roz, mama îl atinge și degetele
ei
bat în fereastra morților în sâmbăta plină de colivă,
aleg la întâmplare elenele fără zâmbet din cutia cu neamuri
aprind o lumânare - ochiul lui Dumnezeu zâmbește pe degetul
arătător
dă-mi drumul, îi zic,
să mă închin pentru sufletul celor plecați înainte să-mi fie,
mama plânge pe ascuns
mama mea plânge.
aud tot mai des liturghiile bătându-și toaca în timpan
o bătrână cu batic negru mi-arată cerul și spune că mi-e casă
locuiesc la parterul mic al unui bloc mare dar nu asta contează
cerul se vede în asfaltul ploilor mele, iadul e un pas mai jos,
mi-e frig / caloriferul e rece și mă încălzesc cu două sticle de
doi litri
una de-a dreapta alta de-a stânga
sunt aripile mele, glumesc, dar sora nu râde - ea e deja în iadul
cu amintiri
nu simte frigul nu simte lumea nu simte nimic
e mai bine bătrâna cu batic negru a trecut dincolo cu ochii
deschiși
eu dorm / mi-e frică să nu-mi fure raiul din pleoape.
să nu te întorci pentru mine
azi nu voi salva nimic
mă asfixiez încet, tata întârzie la serviciu,
camera se umple de mir - trupul meu se înalță spre casa bătrânei
și-a ascuns toate durerile în batic și acum zâmbește
pietrele încinse devin cărbuni și ochii mei negri niciodată
pictați
plâng pentru mama
mamele care nu dorm / nu trăiesc / nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu