Înainte să pleci în lume

Dumnezeu nu e o piatră unde să-ți reazemi gândurile
nici măcar locul unde, călător pribeag, să potolești setea
nu e așternut oaselor înfrânte
sau steag pe care să îl cobori în bernă
este iubirea din capul pieptului 
iubirea grăind din respirații compacte
suflul dimineților când între tine și El nu a rămas nimic nespus
și totuși te acoperă, complice, în goliciunea firii
în nimicurile deșirate din ghemul cu iluzii
când îți acoperi ochii 
să simți culorile alunecând pe mâini
un sânge nediluat de serul zilelor mici.
Dumnezeu nu e zidul pe care înalți ferestre de lut
nu e vină sau frică
nici popas înainte să pleci în lume și lumea să-ți devină cochilie
am mai fost aici
în răscrucea anotimpurilor
când soarele trimite sulițe în inimă și ea cunoaște răspunsul
topindu-se în voia câmpului 
înflorit de osemintele sfinților.
Am mai fost aici
e din ce în ce mai greu 
să mor mie
când tu trăiești în repejunile dragostei
printre îngeri.