bună dimineața,
cu tot ce-mi ești când nu-mi ești
și construim din neant
coastele tale alipite de respirația zilei,
dragostea încăpând în degetele răsfirate ale timpului
chipul tău când plouă și furi din anotimp melcii dormind sub călcâi,
bună dimineața,
pânză de păianjen veșnicind în roua cuvintelor,
somnul tău peste pământ,
atâtea clipe să întind culori peste iarba de mare,
am dat bună dimineața
cerului și el mi-a picurat lumina
în potir
nu e vină în cele ce sunt și nu sunt
în cele ascunse și descoperite
femeia privește curcubeul din palmă
poate am locuit și eu într-un cub
strigând am rupt zăbrelele nopții
și hainele ei le-am făcut poem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu