Bilanțul iubirii

Singurul bilanț în care cred este cel al iubirii. Și acolo suntem mereu în contratimp. Nu îndeajuns de prezenți, de iubitori, de darnici cu cei din jur. Și totuși zilele curg, un An Nou stă la pândă, și timpul, această generoasă dar și critică gazdă, ne poftește la masă. O masă de sărbătoare, când ne promitem veșnicia. Ne promitem lucruri pe care le încălcăm apoi. Dar azi este despre focul de artificii. Despre muzică și veselie. Despre îmbrățișări. Și despre visele din paharul ciocnit la miezul nopții.
Azi este despre noi. La mulți ani, dragii mei! 
Să vă bucurați că (ne) suntem. Inima ne bate în trupul acesta, care ne poartă, uneori cu zbucium, alteori cu speranță sau acalmie prin frunzișul zilelor. Suntem vii. Să ne fim!

Tati, la mulți ani!

Moș Nicolae a venit. În ghetuțele copiilor a nins cu daruri.
În buimăcia cerului deschizându-și norii a iubire, uit să-i mulțumesc copilului fără copilărie.
Celui care s-a încălțat ani de-a rândul în lipsă, până când copilăria nu l-a mai încăput în ghetele ei strâmte.
Azi e semn că în cer se doarme cu ochii întredeschiși. Iubirea, cu poalele ei de zăpadă, acoperă zarea vineție.
Copile, strânge în brațe câinele pribeag, apoi aleargă prin lume cu fulgii din privire
Doare mai puțin, tot mai puțin, umbrele cuvintelor se alungesc pe geamul înghețat 
acolo unde iubirea se scrie cu degetul pe rană.

Iertare

Orele își pierd conturul
și diluat de sens
trupul nopții se desface
în poezie și moarte
am ațipit la umbra unui poem
șoptit pe-înserat
la urechea lui decembrie
răsună un colind
departe, doar îngerii adună
zorile scaldă
chipul copilului
și mama,
cu brațele asprei copilării
strânge fulgi de nea
între pleoape.

Acadele

Acum înțeleg că femeia care nu iubește
moare
în loc nu rămâne decât suma
dimineților când s-a trezit
iubind și ultima fărâmă din dumnezeul tău
și modul cum așezi,
treaptă cu treaptă,
beciul în care vâri
lumină cu lumină
până când iadul devine
bradul de Crăciun
globurile colorate
și acadelele pe care le sugi
așteptând inconștient
copilăria la celălalt capăt. 

Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie, partea a cincea

Este duminică dimineața. Ne îndreptăm spre Mănăstirea Sf. Efrem Sirul, aflată la poalele muntelui Olimp.

Este ultima zi de călătorie. De câte ori mă întorc dintr-un pelerinaj, mă întreb cum pot să revin la viața materială, după ce m-am încărcat de atâtea experiențe spirituale, după ce am asimilat atâtea trăiri. Întotdeauna trecerea este grea. Primele zile după pelerinaj experimentez o stare de pierdere, tânjesc după apropierea de suflet.

Am aflat o parte din rai la Mănăstirea Sf. Efrem Sirul. Totul aranjat cu bun-gust, fiecare colț cu rostul său, de parcă nimic nu a fost lăsat la întâmplare. Fotografiile vorbesc de la sine.

Am părăsit cu greu, poate, cel mai frumos loc din acest pelerinaj și la 25 km depărtare, am mers la Mănăstirea Sf. Dionisie.
Mănăstirea Sf. Dionisie din Olimp este întemeiată de Sf. Dionisie în secolul al XVI-lea. În 1821 este dărâmata de turci și călugării sunt uciși. Mănăstirea a funcționat ca o școală teologică. A fost reconstruită în 1878. Multe femei și copii au fost adăpostiți în mănăstire, de atacurile turcilor.
Am intrat in biserică și am cântat cu toții troparul Sfântului Dionisie. O atmosferă de liniște și pace s-a așezat peste noi.

Ne apropiem de ultimele ore petrecute împreună. Suntem mai uniți, mai legați unul de altul, și cel mai important, mai aproape de Dumnezeu.

Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie, partea a patra

Ore de priveghere. Ore mici, în care ești singur cu povestea nescrisă, singur, tu și Dumnezeu, tu și propriile neputințe și dureri, luate pe umerii rugăciunii. 
Pașii înceți purtați spre locul de închinare, la intrare copiii adormiți pe trepte, ascultă povesti direct din rai. Părinții le veghează somnul și rugăciunea lor se ridică, fără fum, în văzduh. 
Este o noapte de noiembrie caldă, o noapte în care nimeni nu doarme. Catedrala este plină ochi, generații pe care nimeni nu le mai vede mergând în aceeași direcție, se unesc sub același dor. Dorul de Dumnezeu. Aseară a fost despre momentul acela în care cazi în genunchi la racla Sfântului și te furnică palmele. Când ți se taie respirația și ieși plângând de dor și fericire, de dor și durere. Pentru ceea ce ai fost, parte dintr-un întreg care s-a rupt în mii de părticele. 
Pentru ceea ce ai nevoie să regăsești, atunci când totul în jur tace. 
Avem nevoie de iubire. Avem nevoie unii de alții, să ne aducem aminte de Dumnezeu. Cu toată iubirea aceasta care nu tace, ci mai mult sporește. 
Am văzut oameni strânși laolaltă și împărtășindu-se din același potir. Am văzut cum somnul se biruie, rupând din aceeași pâine, a rugăciunii. 
Căutăm adesea minuni, pentru a crede. Căutam dovezi palpabile pentru ceva ce este deja în noi. Iubirea, credința, miracolul se întâmplă când ieșim din noi înșine, pentru a fi o singură inimă. Una care bate invers. Dintru tulpini în rădăcină, dintru creație înspre Creator. 
Și dacă am văzut acestea, o nouă noapte se poate așterne nevătămată. Și eu, și tu...aceeași bucurie strânsă în potir. 

Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie, partea a treia

Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou (Nea Makri), cu hramul Bună Vestire a Maicii Domnului, este întemeiată la jumătatea secolului al XIII-lea. În 1425 este distrusă de turci și monahii sunt uciși după multiple chinuri.
In 1945, monahia Macaria vine pe această colină, a "neprihăniților" și cu mâna ei scoate rămășițele vechii Mănăstiri. Ușor - ușor se conturează ruinele vechii Mănăstiri.
În 1950 maica are un vis în care un bărbat îmbrăcat în haine monahale vine și îi relatează că îl cheamă Efrem, că a trăit în acele locuri și modul în care s-a sfârșit. O conduce spre rămășițele lui pământești. Ea le așază în racla și scrie tot ce i-a relatat Sfântul.
Sfântul Efrem s-a născut pe 14 septembrie 1834 și de mic a căutat asceza. Intră în Mănăstirea Nea Makri. În 1425 este printre monahii chinuiți de turci, vreme de opt luni. În 5 mai 1426 își dă obștescul sfârșit.
Așa incepe cultul acestui sfânt mucenic, care se extinde în întreaga Grecie, grație minunilor înfăptuite. Foarte mulți bolnavi se vindecă la racla sa de boli incurabile. Dar Sf. Efrem are o particularitate. Este ocrotitorul celor care trăiesc momente delicate, de cumpănă. A celor suferinzi de depresie și suferințe sufletești. Este un sfânt cu suflet sensibil, căutător al ascezei, înțelegând natura umană și ajutând la recuperarea celor care se roagă cu credință.
În 1998 este canonizat drept sfânt, dar minunile săvârșite datează cu mult timp înaintea canonizării. Mărturiile au venit de la zeci de mii de oameni, care au semnat petiții, mărturisind modul în care au fost ajutați de acest sfânt.
Am intrat în Mănăstire sub impresia cuvintelor împărtășite de părintele meu. Am sărutat racla acestui sfânt și am simțit bucurie și emoție lăuntrică.
O oră am petrecut în Sf. Mănăstire. Un loc al liniștii și regăsirii. Cu greu părăsești acest spațiu al echilibrului interior.

Totuși, pelerinul este mereu în căutare și contratimp cu sine însuși. Încercăm să luăm ce este mai bun de oriunde călătorim. Să ne încarcăm de bucurie și să ne descărcăm de griji. Uneori ne opresc propriile gânduri și limite, alteori timpul pare să ne fie piedică. Rămân aceste fotografii și senzația, care nu te părăsește, mult timp după aceea.

Suntem în Portul din Pireu, avem o oră de voie înainte să plecăm cu ferry-boat-ul spre Insula Eghina. Fiecare se relaxează așa cum poate. Pe la magazine, cu o mica brioșa sau o cafea la îndemână.

Drumul cu ferry-boat-ul a fost unul de nouăzeci de minute. Timp de fotografii și socializare.

Ajungem pe insula Eghina și mergem să ne închinăm la mănăstirea întemeiată de Sf. Nectarie, în paraclisul unde este depus capul său.

Sfântul Nectarie este un sfânt iubit în întreaga lume. Este cunoscut drept vindecătorul de cancer și boli incurabile. El însuși moare de cancer, după o grea suferință. Cine ar fi putut înțelege mai bine  suferința unui om bolnav de cancer, decât cel care a trecut prin toate durerile și degradarea fizică cauzată de această necruțătoare boală?

Născut într-o familie săracă, la data de 1 octombrie 1846, Sfântul Nectarie duce o viața grea. La 16 ani pleacă la muncă. La 20 de ani ajunge în Insula Chios și profesează ca învățător. Alege calea monahală și face studii teologice la Atena. În 1889 este hirotonit episcop, dar rămâne doar doi ani în această funcție. Începând cu 1891 rămâne ca predicator.
În 1904 construiește mănăstirea din Eghina. La 74 de ani moare de cancer, pe 1 octombrie 1920.

Foarte multe persoane au venit să se închine la sfintele moaște ale Sf. Nectarie. Mâine va avea loc o procesiune după Sfânta Liturghie, unde sunt așteptați pelerini din toată lumea.

Mănăstirea este un tărâm al florilor, care împreună cu treptele de piatră creează un cadru feeric.

Urmează în această noapte slujba de priveghere, unde ne vom ruga, cu inimă curată, pentru sănătate și mângâiere sufletească.

Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie, ziua a doua

Imediat după micul dejun luat la hotelul Mediterranean Resort, la ora 8.30 am pornit spre Mănăstirea Kato Xenia, unde se află o părticică din Brâul Maicii Domnului și Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, pictată de Sf. Evanghelist Luca.

Ne-am odihnit excelent noaptea trecută, oboseala acumulată în prima zi de nesomn nu a lăsat loc de rezerve.

Sunt 18 grade, vreme excelentă pentru călătorie. Toamna este blândă, ici-colo pâlcuri galbene, încă mult verde, iar muntele Olimp ne străjuiește pe partea dreaptă a drumului.

Trecem printr-un tunel lung de 6 km, perfect luminat, timp în care părintele nostru ne povestește despre ceea ce urmează să vedem, conectându-ne cu istoria locului.

Mănăstirea Kato Xenia are două părticele din brâul Maicii Domnului. Brâul a fost țesut din păr de cămilă de către Maica Domnului și dăruit apostolului Toma, care nu a reușit să fie prezent la înmormântarea Ei, pentru încredințare.

Din istoria brâului, aflu că Împărăteasa Zoe se îmbolnăvește de o boală incurabilă și este vindecată de brâul Maicii Domnului, iar ulterior împărăteasa ia brâul și îl bordează cu fir de aur, întru cinstirea Maicii Sfinte, repunându-l ulterior în raclă. Acest lucru este sărbătorit în calendarul ortodox în data de 31 octombrie.

In 1522 două părticele sunt desprinse din Brâu și aduse Mănăstirei Kato Xenia, construită de împăratul Constantin Paleologul. Kato Xenia înseamnă străina de jos. Străina, aici, este o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ajunsă aici în mod miraculos. De Jos pentru că mănăstirea este construită pe țărmul mării.

O altă consemnare ne indică faptul că Brâul Maicii Domnului a fost adus în 1813 și în Țara Românească, unde era epidemie de ciumă și la două zile după aducerea lui, epidemia se oprește.

Ajungem la Mănăstirea Kato Xenia. Hramul ei este Odovania Prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit la data de 23 august.

Pot confirma că Mănăstirea este un colț de rai. Închinarea la icoana Maicii Domnului îmi aduce mângâiere. Mă rog pentru cei dragi și rămași în inimă.

Trecem cu ferry-boat-ul pe Insula Evia și ne continuăm deplasarea către localitatea Prokopi, unde ne închinăm la moaștele Sfântului Ioan Rusul, patronul bisericii Eroilor.

Excursia cu ferry-boat-ul a fost prilej de bucurie, socializare și fotografii.

Părintele Ioan ne povestește pe drum despre viața Sfântului Ioan Rusul, despre căderea lui în robia turcă și despre refuzul lui categoric de a renunța la Hristos și la religia creștină.

Întrucât am o evlavie aparte pentru acest sfânt, am intrat cu emoție în biserică. Când am ajuns la racla sa, deja mă furnicau palmele. M-am închinat și sărutând cinstitele moaște, am participat la Slujba Acatistului Sfântului Ioan Rusul. De nedescris, bucuria tuturor. O comuniune întru iubire.

Era aproape seară când am plecat din Prokopi. Am cinat în apropierea bisericii, la un local cu specific grecesc. Mâncare bună și voie bună.

Ne-am cazat, ulterior, în Chalkida, la hotel Philoxenia, de patru stele. Ne bucurăm de spațiu și confort, iar marea este din nou, la picioarele noastre.

Mâine se anunță o nouă zi, cu un hram pe măsură, sfinții Arhangheli, printre ai căror protejați se află și subsemnata. 

Pelerinaj în Grecia - Jurnal de Călătorie - ziua întâi

Este 6 noiembrie. Acum unsprezece ani, în această zi mi-am îngropat tatăl, și imediat după, mi-am dezgropat scrisul. Este o formă de terapie care mi-a transformat întreaga structură lăuntrică.
În acest început de noiembrie mă aflu în pelerinaj în Grecia. Am plecat la drum ieri, la ora 18 cu autocarul. Noaptea am petrecut-o pe drum, așa cum îi stă bine călătorului. Am ajuns în Salonic, în această dimineață, în jurul orei 8, obosiți, dar nu mai puțin dispuși să descoperim obiectivele turistice.
Am vizitat pe rând: Biserica Sfântul Dumitrie Izvoratorul de Mir, unde se află moaștele sfântului Dimitrie și ale Sf. Anisia, Catedrala Metropolitană din Salonic, unde se află moaștele Sf. Grigorie de Palama, Biserica Sf. Teodora cu moaștele sfintei, Biserica Sf. Sofia cu moaștele Sf. Vasile cel Mare, și Turnul Alb datând din secolul al XV-lea, într-un parcurs pietonal, în care am avut posibilitatea să descoperim orașul Salonic, ca un loc încărcat de tradiție, fără să piardă din elementele de modernitate, specifice unui oraș european. Obiectivele religioase sunt deosebite și merită a fi vizitate. M-a impresionat modul în care sunt integrate în zgomotul citadin. Firesc, ca o trecere de la lumesc la divin, fără pregătire suplimentară. Un pas la plimbare pe trotuarul, care cotește brusc într-un sanctuar. Nu știi când rugăciunea devine o prelungire a unui gând. Nu știi când ești parte din ceva mai mare decât realitatea în care ești ancorat.

Am ajuns pe la ora 13 la Paralia Katerini, o stațiune cochetă și primitoare și ne-am cazat la hotelul Mediteranean Resort, în condiții foarte bune.
Întrucât am avut restul zilei în scop de recuperare și relaxare, am petrecut câteva ceasuri bune pe plajă, alergând pe plajă și scaldându-mă în Marea Egee. Apa este mică până departe în larg și nisipul curat.
Stațiunea nu oferă multe în domeniul suvenirurilor în această toamnă târzie, dar se vede că în momentele de vârf este bine echipată. Chiar și așa, găsești magazine de blănuri și articole de piele și câteva restaurante specializate pe produse din pește și derivate.

Am preferat liniștea camerei de hotel pentru sfârșitul acestei zile. Scriu, să nu uit că unele zile sunt pline, construite din rugăciune, lectură și bucurie.
Am lăsat în nisip pașii mei. Am lăsat în mare o lacrimă pentru pământ. Și în cer, un gând pentru viitor.

S.O.S

Octombrie reavăn
zâmbetul tău, o pasăre cu ciocul roșu
în lumină se scald vrăbii
corpul zilei se subțiază
ca o văduvă, își duce fiul toamna,
frunze se desfac de sens
castane în pumnul copilei,
mama - o punte fragilă
pe care înnod mătănii
zâmbetul tău,
orfan în pântecele elefantului
dinții ștrengarului
ascut pământul ca o plagă
e liniște de auzi susurând
copilăria pe malul drept
al Sennei
J'ecoute...
Visul se întoarce pe cealaltă parte
nestingherit.