și diluat de sens
trupul nopții se desface
în poezie și moarte
am ațipit la umbra unui poem
șoptit pe-înserat
la urechea lui decembrie
răsună un colind
departe, doar îngerii adună
zorile scaldă
chipul copilului
și mama,
cu brațele asprei copilării
strânge fulgi de nea
între pleoape.
Poezia e și multă imaginație, drumuri de ieșire dintr-un labirint de sensuri, dar și multe emoții care se topesc în final sub ochii noștri (precum acești fulgi de nea intre pleoapele mamei din acest poem), care continuă să vadă dincolo de ultimul vers. Frumos!
RăspundețiȘtergereMulțumesc! Dacă se vede, e semn că în cer se doarme cu ochii întredeschiși.
Ștergere