și dincolo ar zâmbi Dumnezeu

suntem la doi ani și două luni distanță de noi
suntem la capătul promisiunilor
la capătul nervilor deșirați în aceste zile
în care ne izolăm 
de ceilalți
de noi înșine
pe Dumnezeu nu-l putem izola
în nicio celulă
nici să-l primim în antecameră
El intră prin ușile încuiate
dar eu deschid fereastra
larg
să intre soarele
auzi cum cad fricile de pe streașină
într-un pocnet surd
pisicile se întind după căldură
fără legătură cu acest haos
deschid cartea de poezie
a spovedaniilor mele
citesc cu voce tare un poem
ți-l trimit
să mă auzi cum te iubesc
mereu pe alt glas
suntem la capătul a tot ce ne-a rămas
când închidem ochii și iubirea se desface
din poleială
cu mâini de copil
așa te ocrotesc în palme
să nu sting vreo clipă candela
deschid ferestrele și bat în geam
ca și când mi-aș deschide sufletul
și dincolo ar zâmbi Dumnezeu
ai zâmbi
la capătul acestui poem
la doi ani și două luni distanță de noi.