Ridică-te,
este primăvară și au înflorit viorele
pământul se scutură de moarte
iubirea este ploaie pe umerii albi ai așteptării
în genunchi
ținem fricile orfane
ne ținem unul pe celălalt
și plângem
ne ținem și nu mai spunem nimic
suntem toți un număr
o viață
o vindecare
o recuzită pe care actorul o va pune în singurul rol care contează
suntem o singură mască peste gura umplută cu pământ
ne dor gingiile vieții
ne doare copilăria adormită la sân
și intram unul în altul
în matrioșca fără identitate
malaxorul din care desenăm flori
până miroase a primăvară
a flori de câmp și dimineți scrise cu cretă pe asfalt
până singura spălare va fi în roua ierbii
și mâinile acestea vor atinge
trupul plăpând
al păpădiei
din care rând pe rând ies vise
și nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu