dar îi sărutăm în icoana sufletului
despre dragostea care nu se poate divide
nici pierde fără să rupi șirul mătăniilor
despre razele soarelui căzând molcom pe chipul durerii
și plânsul ierbii cosite în zori,
iubite,
acum că primăvara e pe sfârșite
îți voi scrie despre oamenii care pleacă
fără rămas-bun
până se face secetă în inimă
și fluturii își pârlesc în zadar aripile
niciun felinar nu poate lumina
poteca dorului se urcă în genunchi
printre licurici coborâți din pleoape
Iona strigă din pântecele balenei
și ochii Domnului
spre el
îl scot din iarba de mare
din apa morții
sufletul ca un porumbel rănit
zboară în cerc
oamenii pe care nu-i vedem,
dar îi sărutăm
în tăcerea grăitoare a culorilor
când se face zi în miez de noapte
când se face dragoste din lut și inima olarului
scânteiază viață
și viața Dumnezeu o așază în fereastra acestui anotimp
omonim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu