La ora când citești acestea în mâini țin o carte de poeme
am pus negru pe alb ochii inocenței și spovedania oaselor tale, tată,
din ziua cu moarte, trăiește în paginile ei
anii s-au îmbarcat clandestin în corabia pictată
ferestrele ei trec prin lumea ca un submarin, ca o șoaptă pierdută în buzunar
nu mi-e teamă să scriu despre iubirea ștearsă din anotimp
despre hainele ei risipite în pânza de păianjen a regretelor
pot să te iubesc defilând prin mulțimea ca un insectar plin cu fluturi monarh
și petele lor pe soare sunt cer întors în pielea cameleonică a poeziei
aștept un semn că dincolo se doarme cu ochii întredeschiși
și pământul să încapă în iris ca și cum ai vorbi cu Iisus și el ți-ar număra pașii
când bați în ușă și taci
știind că singurul răspuns a luat cu sine toată durerea.
...„singurul răspuns a luat cu sine toată durerea.” I owe you a cup of tea... beside your heart. How much I will you each day!
RăspundețiȘtergere