nici măcar pentru un sărut imaginar al vrăbiilor lovindu-se de ferestre
sau o mângâiere pe sânul muntelui, unde încolțesc sălbatic poeme;
nu-mi întrerupe iubirile închipuite,
devorate în intimitatea pașilor dintre nimic și naștere,
dintre naștere și adormire și la mijloc,
viața, ca un balaur flămând,
ca o fecioară abandonată în ieslea gândurilor,
ca un șarpe înălțat în pustie
pe care mă încolăcesc, orfan, la piciorul mormântului.
Nu mă trezi. Nici dacă îmi aduci apă sau somn sau mană din cerul dedesubt,
am murit înainte să mă vindec și asta nu mai contează
în terapia iubirii, relativitatea devine absolut și
Dumnezeu e prunc în ochiul minții,
prunc în inima cuvintelor.
Nu mă trezi. Nici să mă cuprinzi în brațe sau în canoane sau în definiții seci -
în gura profetică a poeziei
lipsa ta este suficientă pentru toate comediile absurde, umane, blânde,
mângâind pe creștet copilul închipuit al spaimelor mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu