eu
eu îmi doream să exiști și după ce voi goli sticla aceasta
voi pune dopul peste cuvintele nespuse
între noi
corăbii mute
la semn vom umple zarea de pași
călcâiele ne vor lăsa dâre pe cer
și nu vom ști dacă am alergat pe buza unui vitraliu
sau sângele s-a colorat la capătul unui vis
intrând unul în altul
labirinturi adormite
zilele se alungesc dragul meu
de-a lungul falezei trupurile noastre
fără miză
se întind după soare
peștii se zbat să prindă pâinea trecătorilor
se scufundă ritmic și argintul lor
devine piatră
din când în când un înger tulbură apa
în zadar
omul de la fântână așteaptă un om
care așteaptă alt om să iasă din carapace
odată cu ploaia
viața sare din tipar
ca o literă scrisă cu majusculă
mă scutur de culorile nopții
îmbrac verdele și tot ce mi-a rămas
încape în bagajul de mână
avionul decolează absent
stewardese cu buze roșii îmi arată un culoar lung
fricile se ghemuiesc între centurile de siguranță ale pasagerilor
dar eu știu
între cer și pământ
ești tu
tu
tu care n-ai încăput în niciun vis
nici măcar în carapacea omului care a așteptat alt om
să se vindece de omul care i-a scris pe suflet
poeme - corăbii.
