Sperietoare de vise

Tată,

am mai cerșit un an 

și am primit exact cât am dăruit

poate de aceea iubirile vin una câte una

defilează în absurdul primăverilor

rând pe rând pleacă 

păsări mute

o altă femeie se îmbracă în urzeala zilelor

tu râzi de ferestrele mele decupate din carton

cum să respiri prin ele

uiți că poezia mea e anaerobă

se hrănește din hidrogenul cu care mi-ai infectat

fiecare gând

cuvintele te lovesc cu ciudă

copilul iese din piept și mă întreabă cu ecou

cine sunt

cine sunt

cine?

îmi vâri poemul acesta în sân

nu știi cât de rece alunecă durerea pe gât

mă urmărește o sperietoare de vise

are pieptul plin de vaiete

cerneala se usucă pe obraji

scrisorile se întorc 

și poștașul dă iar din umeri

în iadul în care mi-ai prins umbra

drumul spre mine e o scară rulantă alunecând invers

tu ți-ai terminat cafeaua

mă privești cu un soi de mirare

de parcă n-ai ști cum scot din joben

spaimele cu mâna

și nu

poeții nu sunt ceruri

sunt oaze în care uneori plouă

alteori se hrănesc din seceta cuvântului

într-un sarcofag de brațe

cu silabe amputate 

nu-mi cere să te uit...