Cuvinte

Cuvintele lovesc apa

cristalul lor intră în mine

cu brațe de zeiță hindusă

apuc să scriu despre

dragostea dintre atom și moleculă

ca și cum ar mai conta

să-mi înșir mătăniile

pe glezna trădării tale.

*

Începe o noapte lungă

fără vise

sistolă frântă

inima mea

joacă într-un film prost

e de înțeles

leșurile s-au înmulțit la marginea poeziei

le sticlesc ochii și vorbesc despre abandon

despre prima dimineață răsărind din câmpuri de ceață

când cuvântul i-a chemat pe nume

și i-a scos din starea de zid

(acum scriu despre viață

cu siguranța celui care a ieșit din convoi).

*

Dragul meu

cât de feminine și abrupte ți-or părea versurile

acestea

și câte rânduri am alungat din mine

înainte să te trimit la naiba

să-ți culegi singur zâmbete

din trupurile autostopiștilor

de pe margine

(ei nu înțeleg nimic despre nimic

așteaptă doar o frântură de bunătate

care nu mai vine).

*

Cuvintele se transformă în bulgări

le dau drumul

o avalanșă de emoție

și nimic din extazul programat anume

să dea iubirii cele cinci stele

nemeritate

(până la urmă

căderea e iminentă

și nicio plasă de siguranță).

*

Râzi

dragul meu

cuvintele devin cristale

ce rămâne nespus încape în acest poem răsturnat

din care scot ferestre

un peisaj iernatic se cuibărește în gol

în ruine stă o cazemată și copilăria mă strigă

în zadar

(ți-am spus?

copiii mei nu se bucură de iarnă

caută doar o casă

să-și ascundă gândurile).

Foto: Ana Maria Bentea