Pastila de dor

M-am trezit cu o durere surdă în umăr. Mi-am luat pastila de dor, un gust sălciu, amestec de neputință și îndulcitor chimic. Simt cum își face efectul. Ritmul inimii devine echilibrat, suportabil între cei patru pereți.
Zâmbesc punctiform. De la un capăt la altul, oamenii se strâng în brațe. Undeva, un foc de artificii icnește scurt. O dâră de lumină pe cerul ca un pumn strâns. Afară e iarnă fără plânset. E iarnă doar în gând.
*
O salcie cu promoroacă a înghețat încă de la primele ore ale dimineții și atârnă într-un spectacol mut.
Când și când, un lătrat iscodește zarea. Altfel totul pare încremenit într-un cerc, fără oscilații.
Spre seară, copila zâmbește din spatele ochelarilor cu rame negre. Are zece ani și un râset care dislocă umărul timpului.
*
Pastila de dor își pierde efectul. Poemele curg, între uman și sacru, oscilând între un taler și altul. O balanță fragilă, pictată de neobositul creator.
Te iubesc și rugăciunea se subțiază precum un pustnic culegând frunze de laur în iminența morții.
*
Oamenilor le este dor de ceea ce nu pot cuprinde. Poezia, asemenea sânului unei femei, urcă și coboară ritmic pași despre care, nici tu, nici eu, nu vom vorbi.
Ascult Yiruma și mi se face pielea de găină. Versurile dorm îmbrățișate.

https://www.youtube.com/watch?v=7maJOI3QMu0