Alerg pe plaja Katerini
desculț, prin mine umblă îngerul
îi văd profilul grecesc
părul de culoarea nopții
sunt a mării și ea mă cheamă cu apele
nici calde, nici reci
este început de noiembrie și am strâns
în pumn toate durerile
le dau drumul în Marea Egee
după ce le strig pe rând
pe numele sfinților
sărutând pe rând icoane
cobor lampioane pe apă
sufletul morților se leagănă în lumină
sufletul celor rămași se mângâie
și amintirea, această luntre dintre cer și lut, Doamne,
această luntre pe care urcă și coboară
rugăciuni rupte din Brâul sfânt
din inima Maicii Tale când
lumea, ca un concert de vioară și pian
pe spatele ploii
iubește și iartă,
îngerul meu
vindecă nopțile
mă vindecă tu
când pe plajă rămâne doar urma pasului
pe nisip.
*
Treizeci și trei de pași pe caldarâm
A plouat îndelung azi-noapte
eu cu visul în brațe
o închipuire aproape palpabilă
brațele cuprind și dor
dimineața soarele șterge fața trotuarului pietruite gânduri se desfac
și ziua alunecă
pe trepte,
treizeci și trei de pași
pe caldarâm
mănunchi, flori de mirt
și racla ca o poezie
pe care o scrii în lacrimi
crucea în formă de vitraliu
lumina căzând pe mâna ta dreaptă
pictez liniștea
pe umărul toamnei.
*
Omul din om vindecă
Priveghez în orele mici
pașii mă poartă spre mâna sfântului
la intrare copiii adormiți pe trepte ascultă
poveștile direct din rai
lăcrimez, frumosul doare până la ultima împărtășanie
nu mai sunt eu
cea care umblă prin lume
mă agăț cu amândouă mâinile
de racla sfântului
ating fruntea de lumină și văd
tot mai clar
cum poezia lucrează și inima nu doarme
nu mai doarme nimeni aici
părinții veghează la căpătâiul copiilor
le ating din când în când frunțile
îngerul coboară și tulbură apa
omul din om se vindecă
ies din mulțime și plâng
cu fericirea tremurând în cămara în care, Tu,
locuiești fără anotimp.
*
Orele cu oase lungi
Râul curge
nestingherit în inima Anyei,
intru în tunel cu luna în sân
lumina înghite durerea ca o sugativă -
am mai fost aici
femeile se roagă fără timp
împrăștie zilei cuvinte și ea ți le întoarce odată cu fânul unde rugăciunea doarme
neîntoarsă.
Anya iubește orele cu oase lungi
înfipte în trupul poeziei
un schelet ca de sfânt din care
curge mir și tot ce a fost în stricăciune devine sacru
poți ghici urma ochilor
mișcând pământul de sub unghii
poți ghici lacrimile înghițite în nodul din gât,
femeile nu plâng,
femeile rup părticele din suflet
și hrănesc corbii aceștia flămânzi
și negri,
flămânzi și orbecăind în sân
odată cu luna transformată în jar.
Să nu spui Anyei
cât de frumoasă este
învelită în haina de femeie,
cămașa cu nasturi mici
și cute ascunse în buzunarul dimineții.
*
Adună îngerii în hambar
La poalele muntelui Olimp
bobocul de trandafir galben
doarme în mănăstirea Sfântului Efrem,
învelit în rouă.
A nins cu lumină
toamna, acest curcubeu de culori
risipit în cotloanele sufletului
își adună îngerii în hambar.
Plec spre tine
cu pași de copil
să-mi cobori când din toamnă va rămâne scheletul poemelor mele
plec spre degetele lungi ale nopții
spre inima ca un măr copt
și venind spre mine
să-mi săruți zorii pe pleoape
ecoul prelungește șoapta
la urechea sfântului
în grăuntele de muștar
încap toate zilele
când, vindecată de iubire,
te iubesc printre rânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu