Număr până la zece, mamă...

Număr până la zece, mamă,
iar eu mă ascund
în mansarda cu gutui
ce toamnă e afară
și cum a nins cu frunze bolnave
cancerul mușcă din tine, tată,
îi dai umărul drept și spui
mai ia și de aici
să-ți ajungă pentru anii când îți voi scrie poeme
și tu le vei strivi sub călcâi
crezând că sunt doar melci
număr până la zece, mamă,
și moartea îmi întoarce pasteluri prinse-n păr
număr și plâng,
odată cu gutuile așteptând înfrigurate la fereastră
și copila cerșind
îmbrățișări cu gust de castane coapte
iubirea minte că nu doare
iubirea mă minte
că va rămâne
noi nu
ne ascundem în rai și pictăm a nu știu câta oară cerul
să iasă și ultima dâră de nor
vom pune în geam coroană de vise
și cum a nins
bolnave frunze
numără în gând, tată,
iubirea nu
minte lumina mușcând din umărul stâng.