Iubește-l, Anya

Anya, iubește-l
cu mâinile mele pe trupul nopții
învelește-l în răcoarea buzelor
vorbește-i despre poezie
mai ales despre aceea care ucide și renaște
care fărâmă orice formă de rezistență
Anya, sărută-i diminețile
și nu te gândi la mine,
artiștii nu știu ce să facă cu iubirea
o transformă în papirusuri călătoare
o pictează pe umeri de brumă
până sfâșie totul în jur
cu gheare de felină
e prea târziu
tușele au fost deja aruncate pe podea
și trupul meu - o pată de lumină pe gulerul cămășii de duminică.
Am murit de atâtea ori, Anya,
când înviam el mă ducea de mână la râu,
îmi spăla fața și așa schilodită de neputință îi zâmbeam,
iar eu o iubeam
așa cum iubești geamăna din ochiul ferestrei;
se face noiembrie, Anya,
mi-e frig și moarte,
frig și dor,
cancerul zace sătul în propria-i carne
cancerul minte că e sătul
iubește-l, Anya,
îngerii culeg ghebe din asfaltul umed
noi nu,
niciodată nu
vom ține de mână copiii
să-i mințim că lumea e povestea celor unsprezece lebede
întregite de iubirea care coase mută
ceasul ticăind bezmetic,
fluturi de noapte,
noi nu,
niciodată nu
iubim ploaia cu frunzele de chihlimbar
iubim pașii din cer înapoi spre povestea Anyei
femeia cu chip de miere sălbatică
noi nu
ne luăm rămas bun.