Aripile fluturelui străpuns

Ne-am obișnuit să ținem doliu
pentru cei morți ca și când moartea
poate fi înfășurată în negru
sau sufletele prinse cu un bold în piept.
Aripile fluturelui străpuns devin străvezii
odată cu iubirea fără ochii aceluia care privind în tine cerul
se va mântui de sine cu tot ce i-a rămas.
Împart cu voi seara de noiembrie,
când am vândut tristețea la colț de stradă
trecea pe acolo vântul sau poate umbra lui,
versurile aruncate drept mărunțiș
în pălăria cerșetorului fără vise
amnezia are uneori brațe de ceară
Timpul, acest călău care îmi ține sufletul captiv
în pălăria de paie,
iluzia că pe capul muritorilor se va pune prețul Golgotei,
coroana de spini a poeziei,
singura care vindecă când șiroiește pe frunte
mirul de nard.