La mulți ani, mamă!

Noua mea carte de poeme aflată la tipar, ”Terapia ploii de chihlimbar”, este dedicată mamei mele. Azi, la împlinirea unei frumoase vârste, îți doresc din tot sufletul: La mulți ani sănătoși și binecuvântați, mamă! 

Acesta nu este un poem de dragoste

Nu e descătușarea unei iubiri,

ușurarea pe care moartea o dă uneori,

risipa de energie pentru lucruri mici

cuvintele pe care nu le aștepți dar vin oricum

când nu mai contează

și nu te mai ating.

Acesta nu este un poem de dragoste,

dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,

înalță copilăriei zmeie din nisip.

Nu știu să iubesc. Nu știu să nu iubesc.

Uit să te uit și nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord

odată cu năframa roșie a înserării

când toate dor și nu mă doare

să te văd țintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle

să botezi neștiutele poeme după tine

dar să te lepezi de oameni,

de nimicurile lor,

de pământul de sub tălpile mele.

Nu dau bani flămânzilor din suflet

nu hrănesc gura anilor seci

sunt cenușă și mă șterg din anotimp

sunt cer și trăiesc din leșul iubirilor

se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi

și ele prindeau viață mergând sub pământ.

Azi am plecat și ziua m-a urmat cuminte

nu aveam semințe în pumni nici lacrimi să le ud

nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut

doar crucea ca o brazdă peste singurătate

și lemnul ei plângea în mine

plângea și nu puteam să opresc poezia

curgând pe mirul frunții.

Tu nu știi sau poate tocmai pentru ca știi, taci și te lepezi de cuvinte

sunt mici și bat surd în geam, bat surd în lumină

fereastra morților s-a aburit înăuntru îngerul culege vise

sunt mai frumoase oasele lor,

sfinte încă,  plămadite din dor.

Timpul trece care încotro apucă o pâine și colțul ei alunecă în mâinile copilei

Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine,

umpleam plămânii cu joaca și te uitam

cu grija pe umeri

Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună

odată cu dragostea nepoemelor mele.

Aceasta nu e rugă de seară

Dumnezeu știe că îl chem rareori dar El vine,

Vine pentru tine.

I-am spus zilei să îl aștepte în genunchi

cu soarele în palme și ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem

pe care nu-l voi numi nicicum.

 Mâinile lor strâng amintiri

îngenunchezi noapte de noapte
așezi crucile mari și blânde pe tâmplele tale
te rogi încet
o șoaptă aproape imperceptibilă în zgomotul lumii
mama strânge în mâini o cheie
deschide nostalgic sertarul și amintirile se învelesc unele în altele
trupul firav al copilei tremură
să fie anotimpul de vină sau în prag de iarnă
ochii sticlesc a măr și scorțișoară
și buzele tale colindă secerate de un dor nepământesc
mamă, pune paltonul pe umerii de brumă
să culegem ghebe să ne prefacem că în urma lor rămâne toamna dezlegată
drumul se răsucește sub talpa cu rizuri 
copilăria mea se culcă în fânul aspru
noi nu. 

 Închide genele nopții

Trupul tău se subțiază, mamă,
aproape pâlpâind în lumina candelei
rugăciunea își spală ochii și vede întâia oară răsăritul dulce pe buzele copilăriei.
Ninge. Mă dau repede jos din pat. Întâii fulgi mi se topesc în privire
alerg spre tine
închid fermoarul iernii și cu emoție te ating
pe locul rămas liber după ce Dumnezeu
ți-a lipit la loc coasta singurătății.
Ești mai vie, mamă,
decât te visam când puneam mâna streașină
și un șirag de mătănii își depăna fricile, bob cu bob.
Azi nu mai visez, mamă,
parfumul merelor se simte încă în toamnele fără gratii
ești aceeași flacără arzând griji după griji
doar eu am mai crescut parcă între două lacrimi
cuibărite în podul palmei
ninge în luna martie
ninge, dragul meu,
decembrie a rămas de strajă și ochii mamei niciodată închiși
dor în palide memorii mișcându-se în pasul ceasului mut
prea mult am lipsit din propria viață
închide genele nopții și vino
să culegem mirul florilor de câmp.