Dă-le, Doamne, înapoi zidul plâns
și brațele le umple cu răspunsuri
să nu mai sfâșie zarea a neputință
ia povara umerilor mirosind a moarte și jug
în Sighetul tinereții mele
poezia strânge sub haina comunismului
sacrificații fără identitate
cu oase neodihnite în cimitirul săracilor
vocea blândei ana* sparge liniștea memorialului în vitralii mici
ochii sunt vii, buzele ne iartă pecețile memoriei strâmte
bătăi scurte în pereți în locul unde nici toaca nu răspunde
doar inima lor cu fricile ghem în stomac
scrijelește pământul sub unghiile roase până-n carne
și numele țării se mânjește de sapa sângelui în coloane de cer.
Dă-le înapoi identitatea și curajul întins în celulă
pe patul cu scânduri și ochiul privind nevrotic printre gratii în pupila timpului
copilul mustind a copilărie și părinții smulși din ghearele morții
strigă-i, Doamne, pe nume
și mângâie veșnicia pe creștet
poate s-o îndura să plângă
cu trupuri umane
cortegiul nenăscut al durerii sparge zidul
o rază în cruce mai poartă lumina ca o înviere promisă
răscumpărătorul întârzie o clipă - orbit de iubire -
mâna tremurând adună statuile printre lacrimi.
*Recunoștință poetei Ana Blandiana (blândei Ana) și soțului său, Romulus Rusan, pentru 20 de ani de muncă întru (re)cunoaștere și omagiu adus victimelor comunismului. Memorialul de la Sighet este vizitat zilnic de grupuri din toată lumea, deși prea puțin cunoscut încă românilor.
Dacă aveți ocazia, treceți din celulă în celulă, priviți istoria în față și aprindeți o lumânare în monumentul de reculegere și rugăciune dedicat martirilor români. Atingeți pereții, cu miile de nume gravate pe fiecare latură a cerului și nu uitați sacrificiul uman, cortegiul pe care sculptorul Aurel Vlad l-a întrupat atât de sensibil și deopotrivă zdruncinător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu