în biserica din strada Patriei se cântă liturghia de rouă
femeile țin între palme pruncii zilelor
genunchii lor sunt una cu cerul de lut
nu știu să le alin durerea dar cânt
ochii lor ascund izvoare cu ape reci
și trecători prin pasul rugăciunii
ce lume se-ascunde între brațele crucii
și noaptea e blândă de-ți vine să o încui în pumn
copila găsește un cântec de leagăn în bocetul maicii
îl scrie pe coperțile caietelor înainte să sune de intrare
se joacă cu/vântul în poala lui Cireșar
se joacă de-a dura prin temnița viselor coapte
când mama e puntea pe care Dumnezeu coboară duminicile din cetate
lumină din lumină - în plânsetul furnicilor
pășesc spre sine oameni;
poeții din întâmplare pe-o margine de cuvânt
scot din pălărie iepuri de zahăr
copiii aleargă în cerc: ”Țară, țară, vrem ostași!”
și strigătul lor rupe cordonul ombilical al amintirilor dinspre mamă.
Fericirea e, dragul meu, acea foame de cuvinte,
locul unde mă întâlnesc cu Dumnezeu
și El știe ce spun înainte de prima suliță aruncată în coasta cerului
soarele și-ascunde în nori dorul odată cu pământul
crăpând de sete în pumnul strâns al copilei -
te iubesc încât te-aș scrie din amnezia îmbrățișărilor
și durerea s-ar întoarce în noi
mai frumoasă decât o simt
când se urcă ca o iederă pe diminețile mele,
lumină din lumina blândelor poeme,
vocea ta mă îmbracă în cămașa florilor de câmp
abia respir, inspir deja -
tot cerul încape într-o cochilie de melc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu