învârt în gol gândurile
aşa cum faci tu cu iubirile hrănite cu crâmpeie
până se înăbuşă în pumnul tău...
Taci, dragul meu,
vorbeşte-mi despre călătorie ca şi cum ai vorbi
despre moarte
şi trenul uită-l –
cum a călcat peste iubiri ca printr-o apă tulbure...
tu unde mergi, de porţi cuvântul
ca o armă în raniţa soldatului?
ori vrei să cutreieri fără destinaţie
şi mâinile să-ţi prinzi în brâul de lumină?
Mi-ai spus că noaptea e lacul fără fund
înghite promisiunile una câte una
scoate apoi cuminte porumbei din joben
în semn de pace;
senilă lună
să scuipe iubirea ca pe-o carie în timp
ce-i spui mortului să nu plece dincolo?
Nimic care să conteze;
tot aşa şi cu trenurile, eşti tu în ele
şi ele cu tine
destinaţia e punctul unde dragostea tace
frânturi de viaţă lungesc şinele
încă un anotimp trece vagabond
prin măduva durerii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu