De-o vreme toamna mi se pare leac pentru vise
când frunza dă în clocot odată cu clopotele
bătând ritmic în duminicile pârguite,
vizuinile își deschid singurătățile
avide de respirații;
între două vâsle
bărcile-și poartă jugul lângă ponton,
e rece
și nu înțelegi cum în ochiul apei
iubirea îți pare un joc de copil;
abia când vântul a suflat și ultima lacrimă
pe obrazul pământului,
te apropii de mine
și-mi atingi mâinile cu care să mai duc un timp
culorile la râu.
01 sept. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu