străbat un culoar adânc precum o șoaptă bătând prelung în lună
o toacă îmi surzește inima și mi-o duce în preludiul artei unde
păpușarul învârte marioneta invers zbaterii viorilor
o cutie muzicală cu un dinte lipsă e un izvor de tăcere
îl simt torcând ca o mâță posacă cuibărită după sobă
nimic nu anunță treieratul timpului
printre umbre chipul tău o frântură de cer
o stare de trezvie mă posedă din vers în vers
închid uși asimetric legate de trup
ca o respirație în plus
oprește-mă
până nu rup toate sforile și mă strecor în scânteia cuvântului
să-mi îngrop fricile fără lumină
mă vei găsi târziu
cu ochii ațintiți spre răsărit
să nu pierd îmbrățișarea limbilor
acum ceasul își poartă singurătatea în brațe
ca un soldat al durerii.
29 apr. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu