N-o să vorbesc despre Brașov mai mult decât l-am străbătut la pas, printre acuarele și poezie.
Un oraș frumos, cu străduțe întortocheate, un Centru Vechi care te cheamă de fiecare dată să-l descoperi, cu fascinația unui nou început.
Sunt la Pensiunea Stejeriș, pe o străduță care cotește dinspre drumul spre Poiana Brașov, aproape de hotel Belvedere. Un loc intim și armonios, o gazdă minunată pentru cei ca mine, care preferă spațiile în care să te simți acasă. Am ales o cameră cu birou spațios, unde să pictez și să scriu pe îndelete. Am așezat șevaletul în micul balcon cu vedere spre Muntele Postăvaru, și am dat drumul emoțiilor strânse mănunchi.
Una câte una, acuarelă după acuarelă, poem după poem, plâns după plâns. Am rupt șirul doar mânată de curiozitatea de a străbate Str. Cibinului în jos spre Centrul Vechi, prin potecile ascunse și la capătul lor, Turnul Alb și Turnul Negru, cu superbele panorame către Biserica Neagră și clădirile încărcate de istorie.
Am coborât până ce susurul micului râu, care însoțește trecătorul către Catacombele Brașovului, mi-a adus aminte de curgerea neobosită a timpului. Am străbătut catacombele răcoroase și la pas pe Strada După Ziduri, am ajuns în Piața Sfatului. Un amestec de iz de mâncare de la restaurantele presărate ici-colo, mulțimea pestriță, tarabele cu orice, o biserică între o bancă și un consulat, lângă - o terasă servind trecătorii. Biciclete adunate la un colț de stradă, un mic autobuz de călătorie care aștepta ora de plecare, fețele când curioase, când obosite ale oamenilor, cu sau fără mască.
Drumul înapoi printre alei, cafeaua cu gheață și desertul portughez, pastel de nata, delicioasele impresii culinare și copacii contopiți într-o îmbrățișare pe care i-am schițat pe drum și pictat la pensiune.
Toate aceste clipe care se întind ca o mănușă peste degetele mele, și la capătul tuturor - iubirea care strigă din toți rărunchii: Sunt aici!
