Părul tău mirosind a vară
inima cuvintelor dospind a pâine
ochii pe care îi închid
doar ca să te mai privesc o dată
apoi încă o dată
pielea ta de copil zburdalnic și
privirea care mă aruncă înapoi
de unde nu ies
nu știu să ies
așa că te sărut
o dată și încă o dată
să alung frica și boala
când îmi scapi din brațe
și se aude pocnetul surd al durerii
când te legăn și număr
o oră
și încă o oră
de viață
de tine
râzând cu gura plină de bomboane
gura știrbă
în lumea care nu mai are răbdare
și trece
ca un tren peste șine.
Tatianei, poezia care se scrie singură
Secvențe de netrecut... nu ca ale unui tren peste șine. Ci așa cum e ea, viața! "O dată și încă o dată...", pină la a înțelege (după M Preda), că nici timpul nu prea ar mai avea răbdare. Frumos!
RăspundețiȘtergereAșa cum este ea, viața... O luntre între lumi.
ȘtergereCât de frumos! "Poezia care se scrie singură"... norocoasă Tatiana cu o mămică așa sensibilă și talentată! 😇
RăspundețiȘtergereAcum câteva zile, uitându-se în oglindă, Tatiana a declarat: Mami, sunt o pictură! Și este, poezie și pictură vie...
ȘtergereÎmbrățișări!
Ioooi, așchia nu sare departe de trunchi! 🥰 Te îmbrățișez și eu!
RăspundețiȘtergere