pe șiragul de mătănii al mâinii stângi

Cu timpul te voi privi prin ochiul îmblânzit al nopții
ca pe tabloul prins în peretele din mansardă
culorile demult iertate pe pânza pictorului
inocenta îmbrățișare a ploii
picurând pe streașină departe.
Să nu omori poezia cu pasul ei zglobiu
să nu ridici vălul inimii captive
înainte să zboare pasărea cântă
și trilul ei e plânset
eliberarea vine după ce agăți în cui memoria
aroma vinului odată cu primul sărut
singura amintire pe care o port pe șiragul de mătănii
al mâinii stângi.
Zilele din valea viilor sunt trasate monoton
fără semnale de avertizare
inima intră în colivie
în noaptea de august
vocile noastre se aud din exil
prohodind iubirea sau poate mâinile dezgroapă
ceea ce sufletul cunoaște.
Cu timpul pictorul mângâie tablourile rănite
până devin icoane vii.