Închide genele nopții

Trupul tău se subțiază, mamă,
aproape pâlpâind în lumina candelei
rugăciunea își spală ochii și vede întâia oară răsăritul dulce pe buzele copilăriei.
Ninge. Mă dau repede jos din pat. Întâii fulgi mi se topesc în privire
alerg spre tine
închid fermoarul iernii și cu emoție te ating
pe locul rămas liber după ce Dumnezeu
ți-a lipit la loc coasta singurătății.
Ești mai vie, mamă,
decât te visam când puneam mâna streașină
și un șirag de mătănii își depăna fricile, bob cu bob.
Azi nu mai visez, mamă,
parfumul merelor se simte încă în toamnele fără gratii
ești aceeași flacără arzând griji după griji
doar eu am mai crescut parcă între două lacrimi
cuibărite în podul palmei
ninge în luna martie
ninge, dragul meu,
decembrie a rămas de strajă și ochii mamei niciodată închiși
dor în palide memorii mișcându-se în pasul ceasului mut
prea mult am lipsit din propria viață
închide genele nopții și vino
să culegem mirul florilor de câmp.