dacă rămâi

îți promit atâtea lucruri pe care le încalc între timp
lacrimi mute și grija pentru lucruri mărunte
îmi iau haina din cuier, azi ies în ger
copacii în zdrențe tremură și ramurile devin acele ceasornicului
din turnul fără glas.
Să te strig, să te rog, să te construiesc din nimic
când întorci în măruntaiele pământului chipul părintelui meu
până uit și dorm cu fața spre tine
îmbrățișată de lepra neputinței
m-am vindecat de gânduri, m-am vindecat de oameni
respir prin falangele lungi ale poeziei
și nu uit / nu dorm / nu legăn visele nimănui
primește-mă cum sunt
și de mă uiți în sertar sau în peretele inimii
când plânge iarna și gheața se prelinge din ochi
narcise galbene vor înflori aproape de tâmple
dacă rămâi, 
iubite,
am să te mint că hrănesc porumbei călători din palmă
că știu să îmblânzesc calul sălbatic odată cu zorii și
mă vei privi îndeajuns
să mă transform în promisiune.