foaie cu foaie îl dezbrac în intimitatea candelei aprinse
mă rog cu voce tare mă aud chemându-mă de teamă să nu mă uit
între două crize gura mi se strâmbă spre stânga
inspir cu capul pe fereastra iernii deschise spre copilărie
n-am spus nimănui
ninge și lumina scârțâie albastru pe corcodușul din fața blocului
alin cuvinte în colțul gurii și șoaptele se preling pe geam
în locul fulgilor o inimă își cere dreptul să trăiască o zi
fără puls și fără noimă
am pus vată în brad și tot mai ninge strâmb
cu lumina închisă copilul vede îngerul lăsând urme adânci în palme
copilăria se chircește
lovită în vintre.
Trag aer în piept și fur iarna de la săniuș
bulgării se rostogolesc la picioare și ninge între noi, părinte,
ninge opac în lumea copilei cu ochi negri
culorile au gust de sare și lumina sare în brațe
zvăpăindu-se între pleoape
cu dorul acesta pictat în globuri de sticlă
curge mir pe fruntea amintirilor
miroase a cetină și ler
soarele atinge zăpada pe umeri
copiii dorm înveliți și câinii tremură la porțile legate
respir prin pielea lor caldă așteptând o îmbrățișare
câte cicatrici pe mâinile mamei
calmante în viața strânsă în vene
ninge cu șoapte pe mormântul tatei
mă dizolv în argila din cuvântul ciobit
spune ceva
înainte să ne înghită dimineața în formol
și sângele să iasă pe nări
liber de promisiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu