Merele din camera bunicului miros a veșnicie,
acum că nu mai sunt,
fotografiile vechi miruiesc copilăria cu ulițele ei grăbite
mai stai, suflete, aprinde candela cu mâini tremurânde
să locuim fără timp în casa de la stradă cu gardul înverzind a cetină
și fântâna învârtind lanțul ruginit
să stingă setea de pe buzele arse
dezleagă câinii de la poartă, tată,
zăpada a troienit rănile și lazăr privește pământul ca o portocală
în mâinile sătule;
Crăciunul e tot mai aproape și crucea troiței strălucește în omăt
în Vălenii de munte cerul se vede tulburat de dorul care naște
oameni de lut și o singură suflare
trezește oasele spre înviere
copila colindă lumea cu poeme vii la braț
pruncul o găsește lângă crucea de marmură
veșnicind împreună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu