Și inima mea doarme pe covorul copilăriei. Împodobesc bradul și odată cu el, îmbrac copilul în poveștile bine tâlcuite. Privesc cu ochi mirați seninul din noi, ce dor mi-a fost de tine!
Te voi aștepta an de an, în mugurii poemelor mele, până îmi vei vorbi din nou despre omizi și pe alocuri, vom îmbrățișa fluturii ninși din cer.
E cald. Ești tu! Sunt ce rămâne seara, după ce învelesc copiii și ascund lumina în buzunar.
Sunt ce rămâne pe paleta unde îmi aștern culorile. Rămășițele anilor, ale iubirii din noi, amprentele pe hârtie, pe orice atingem.
Sărbători fericite și prunc născut în fiecare!
Mihaela, cu drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu