Ce nebunie
să speri la un timp
în care bați la ușa luminii
și ți se
deschide în piept o fereastră,
să încapă toate cele neîncepute
și culorile să-și facă cuib...
de unde vii tu,
inima și-a oprit bătăile și tace
înger de-ai fi,
tot n-ai cunoaște epilogul –
doar șevaletul meu îl știe,
cât l-am purtat prin mine
mi-a învățat durerile
ca pe o poezie măzgălită pe spatele singurătății,
se înconvoaie cu fiecare emoție
până vei culege rodul din ramurile întinse
trupul tău
mă va preface în noapte
și alungați din
grădina cu roade
gustul ți se va umple
de mine.
16 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu