clipa ca o nucă seacă lovește în pereții inimii mele
înăuntru o cămară aidoma unui beci cu vinuri rare
din care șiroieste uneori un sânge limpede
cât să astupe privirea în dopul zilei
de-o parte trecutul se preface în apă
miriștile copilăriei se întind nestingherite
chiar și dorul își culcă urechea la pământ
să cuprindă poveștile
să le sădească în limba cerului
vezi ici-colo semințe de melancolie
cum au prins rădăcini în palmele mele
vino să culegi flori de nu-mă-uita
poate ai să pricepi că nu trăiesc în umbra fânului cosit
nici în tulpina dimineții
de cealaltă parte viitorul își poartă frunzele spre alte case
abandon în prispa gândului
clipa e o mireasă fugind prin câmpuri de ceață.
08 mai 2014
„Clipa e o mireasă fugind”... prin câmpuri, prin tărâmuri, prin ce vrei tu! Doar că astăzi, în sala nr. 24 a Primăriei (cu invitați din Târgoviște și Vrancea), am licitat ca la poker, peste Ion Roșioru care spunea despre „cel puțin trei norocoși„ din antologia ANTE PORTAS.... eu am mizat pe 5... Și, am avut și argumente, care au fost imediat comentate în favoarea spuselor mele. N-ai fos acolo! Mi-aș fi dorit. Vezi? Asta e viața! Ne dorim ca-n cele mai bune vise, însă, nici unui copac nu-i îngăduit să ajungă până la cer. Ține minte!
RăspundețiȘtergereDa, am fost la cenaclu pe 10 mai. Mă bucur însă pentru cuvintele tale.
RăspundețiȘtergere