Ziua poeziei
21 Martie. După 15000 de pași
plouă. Câțiva stropi trezesc în lac plânsul.
Larisa râde și doarme
somnul meu este un pește în burta căruia
liniștea își înfige solzii
până dă pe afară.
Poezia plutește într-un pahar de vin alb demisec.
Pe seară nervii întinși la maximum nasc un poem
cele zece pisici din Crâng torc satisfăcute
mâine voi lua un pumn de boabe pentru fiecare
pâine pentru rațe
o bucată de ciocolată pentru mine
ție nu-ți aduc nimic
ziua poeziei este o telegramă expediată rapid
și niciun destinatar.
Monalisa
Alunec printre cuvinte
uit că ele sunt pietre înfipte în cer
odată căzute mă sfârtecă pe dinăuntru.
Ți-ai pus dalta în mână și cioplești
femeia ta sângerează în coasta din care a fost luată
restul e materie și prea multă risipă.
M-ai dus în brațe
spargi zid după zid
până și umbra își caută refugiu
pe înserat tensiunea dintre noi
devine Monalisa pierdută în propriul zâmbet
(Față în față
Pictor și pânză -
o singură îmbrățișare).
De dragul poeziei
Un poem despre tine
o zi fără tine
un sărut
o noapte de dragoste
oricât
de dragul poeziei
vom începe cu un salut banal
somn ușor sau
bună dimineața
și între ele
toate acele cuvinte
care rămân ipoteze neconsumate
o masă la care nimeni nu se așază
iubirea noastră
îngheață pe buza ceștii
e decembrie
târziu
Larisa doarme
pe cuvintele mele
eu dorm pe brațul tău
imaginar întins către lume.
Scăderea
Deschidem pomelnicul
luăm o gură de aer
noi, cei rămași,
tragem un fum
în plămânii înnegriți ai zării
tăiem rând pe rând numele de pe listă
gândurile curg în pahare
când tragem linie
vedem că poezia ne-a scăpat printre degete
are propria identitate
și chip
de-o asemănare cu Tatăl.
Golgota
Plouă încă de la primele ceasuri
fereastra se aburește odată cu visul
din care plec cu o viață în plus
versurile sapă reumatic
zidul pe care iubirea urcă
se apropie Paștele
ne îngropăm și înviem odată cu El
pe mormântul gol a crescut iarba.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu