Ghilotina
În fiecare noapte îmi așez capul pe ghilotină
perna ortopedică îmi indică poziția corectă de somn
gâtul meu ca-ntr-o menghină se așază cuminte
și povara zilei se descarcă în umărul drept
cel care nu mai ascultă de mine
are o mișcare proprie numai de el înțeleasă
mă bucur încă de fiecare semn al Crucii dus până la capăt
pe umărul stâng, acolo unde se spune că stă un înger căzut
de bună seamă, cu capul așezat cuminte pe ghilotina zilei
din când în când cineva trage maneta
și cuvintele se frâng în mine odată cu bezna
unde aprinzi o mică scânteie de chibrit
apoi sufli în el și pleci
doar gâtul mutilat mai ține minte
săruturile în miez de noapte
când toate ale casei dorm
mai puțin ghilotina care scârțâie ca o ușă bolnavă
refuzi s-o repari
și cade
aproape cade
dacă schimb unghiul
se oprește la timp
să termin aceste gânduri
începe liturghia
unde Hristos merge într-ale Sale
îngerul de pe umărul drept
îl urmează
până devine ușor de suportat
sufletul.
OpenAI
De câte ori mi-e dor de tine
deschid chatul cu AI și-l întreb ceva despre poezie
azi mi-a redat poezie de mai
haiku / tanka / vers liber
AI are răspuns despre orice
mai puțin sufletul
cum se desface iubirea de pe os
cum fierbi în supa aceea
emoția la foc mic
AI nu știe nimic despre asta
așa cum nici majoritatea celor care scriu
și întorc cuvintele pe dos
ca pe un pulover tricotat
în așteptarea unui răspuns.
AI ar numi aceasta metaforă
dar noi știm că nu există sens unic
mereu vom evita impactul
adevărul
coliziunea durerii
iar pentru restul
există o inteligență matematică
care să aplice
diferențiale și limite
acolo unde tăcerea e singurul stăpân.
Sufletul
Iunie. Este trecut de unsprezece.
Două cifre pare
matematic imposibil de unit
își consumă solstițiul de vară.
Lângă mine, pisica albastră doarme covrig
Tania vine și-mi întrerupe poemul plin de noduri
de care am legat fâșii colorate
vântul trece prin inima lor
și deznoadă sufletul.
*
Se aude un clinchet de farfurii
cineva cheamă la masă pe cei dragi
tălpile lor calcă pe mozaicul de dorințe
paharele rămân neatinse
zâmbetul tău deschide ca un fierăstrău
sufletul.
*
Stau în poziția fetus îmbrăcată într-un furou negru
și înșir – deșir marginile acestui poem.
Lângă mine Larisa doarme
din când în când schimbă partea
de pe stânga pe dreapta și invers
așa cum inima mea bate sus – jos
la fiecare plecare de-a sufletului.
*
Emi a terminat examenele
trăiește cea mai liberă vară unde își consumă alegerile
ca pe o acadea dulce-acrișoară
peste alți patru ani va zbura precum o pasăre de lut
peste care mâinile mamei sculptează sufletul.
*
Umblu în laptop după fotografii de familie
dau peste zâmbete, tot mai multe zâmbete
niciuna nu plânge la mine
niciuna nu îmbracă dorul
rămâne golit de orice emoție
odată cu sufletul.
*
Mama este o lumânare
ea nu știe că arde și noaptea
mai ales noaptea
când toți ai casei dorm
ea luminează ca o candelă
sufletul.
*
Este momentul să-ți scriu somn ușor
să te sărut imaginar de noapte bună
să cuprind în brațe perna ortopedică
sau ce se mai urează când urlă în tine
sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu