Poezia mea în revista România Literară, nr. 27.
E miezul nopții, adame
aș fi sorbit de pe buze ultima rămășiță a zilei
intrăm în vinerea pătimirilor
de două zile plâng
pe stradă - acasă - la biserică - oriunde
morții pe care nu i-am îngropat
se aude frigul în oasele lor
ca un fluier pe care nu-l vei zdrobi
parte din mine
parte din groapa comună unde i-am așezat pe toți
fără lumină
e miezul nopții, adame,
și mormântul se desface de vină
se cască gura lacomă a firii și înghite tot
întunericul e ciobit pe dinăuntru
un vas prin care lumina sparge rugina
cândva vom așeza masa de Paști
vom sta unul în fața celuilalt
și ne vom privi fără încetare
cu Iisus în mijloc
de-o parte și de alta a mesei
închinăm un poem.
2 aprilie
Ieri te-am serbat în cuvânt așa cum o fac de cincisprezece ani încoace
pe seară am udat versurile le-am șters cu părul meu albind la tâmple
tu n-ai venit distanța între noi crește ca o iarbă amară
la celălalt capăt tăcerea este o fiară
cu nesaț respir a doua zi când demonii mărșăluiesc prin fricile mele
le apucă de poale și le aruncă în sus rânjind
copila din mine îmi cere să încetez
să fac un pact cu viața trăită pe muchia celor patruzeci de ani
pe rând hoții pleacă golindu-mi buzunarele
unde uit poeme / iert iubiri / țin poveștile noastre
libere de orice promisiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu