o cană îmi ține cafeaua de strajă
pictez o femeie ducând spre fântână
copilul din pântec tresare și doare
timpul moțăie de-mi vine să țin
în brațe poemul cu frunza-n rugină
se scrie de parcă am strâns laolaltă
cuvinte și spini
moartea se face mică-mică
o cheie răsucită în foaia de tutun
tristețea se-ascunde-n cutia
din care ies pe rând
monede galbene
se schimbă chipul sfinților
toamna se întoarce în pământ
și ceea ce nu spunem crește
altoi de lumină
rugăciunea pe buzele mele
ca un lampion înălțat în noaptea cu poezie.
*
Mi-e toamnă și-o inimă bate-n tină
pletele îmi ruginesc fără vină
bruma cade în pământ ca o taină
anii se încheie alene la haină
prin frunze pași și castane - dioram
prin doruri mai bate ploaia și în geam
am pus tămâie și-o crizantemă crai
candela arde, miroase-a mere în rai
suntem un gând și o rugă, crucișe
copacul se leagă cu frânghii și vise
lumina cade palidă pe coasă
o văd pe mama ieșind din casă
cu soarele-n mână și cerul în oase
te ating când nu-mi ești poem ori cuvânt
doar cerul în vene și niciun legământ
pictez, prinde în suflet grâul mănunchi
între lumi azi stă un copil în genunchi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu