Gările, săruturi molcome

Ningea și atunci. Fulgi molcomi, nimic din agitația acestei lumi. Uneori se face primăvară în mijlocul iernii. De parcă aș trăi între anotimpuri. Iubesc gările deși așteptarea nu e cea mai bună prietenă. E ceva în gestica celor din jur care îmi deșteaptă emoții. Secunde firave, de la modul în care își așază tânăra de lângă mine boneta pe cap până la țigara răsucită între degetele bărbatului din dreapta mea. Șinele lungi, porumbeii nesățioși prinzând în cioc liniile frânte. Bagajele voluminoase sau discrete, monocromia gândurilor, fotografiile prinse în cârlige, ca rufele la uscat, îmbrățișările dosite în palma mâinii stângi.

Cum e să te doară în piept sărutul pe vârfuri al iernii? Cum e să nu poți să strângi în brațe bucuria, să atingi degetele înghețate ale iubirii și țurțurii să cadă, unul câte unul, înfrânt? Gerul devine stăpân pe orașul meu, copacii dor sub tensiunea cuvintelor, pisicile se ascund în cutiile de carton improvizate de un suflet neatins de ciuma indiferenței.

Ne deplasăm microscopic între propriile limitări, butonăm telefoane și pe ecran, singurătatea doare aparent mai puțin. Zăpada scârțâie sub tălpi în dimineața încremenită în propria așteptare. Douăzeci și șapte, numere luate la întâmplare. Gările, săruturi molcome. Perechi de porumbei ciupind zarea. Senzația de carusel, gurile aburinde ale trecătorilor, foamea câinilor deveniți una cu griul. 

Am iubit înainte să știu cum. Aștept macii înflorind printre șine. Nu mă întorc curând. Rămân lângă pictorul de-o vârstă cu tata, care își pregătește minuțios pensulele și paleta de culori în așteptarea unui tren doar al său. Îi strecor cafeaua la un leu, prețul unei zile anonime în vârful picioarelor. Tăcerea lui e un preț mult prea mare pentru gândurile deșirate pe asfalt, dar el știe și mă hrănește cu rămășițele zilei.

Caruselul se învârte atât timp cât conștientizezi mișcarea. Când te oprești e doar legănatul vântului care îți șoptește să mai stai. Ecoul se pierde printre fulgi. Pictorul adoarme lângă șevaletul alb. Săruturile și mai albe se risipesc în zare. Gările, ecouri molcome...