Terapii ocazionale

trebuia să fi luat trenul spre casă să te fi ținut în brațe ziua care ne-a mai rămas
mâine e luni și tu pleci cu perfuzia atârnând de brațul drept
ușor aplecat spre urechea cerului în zumzăitul ambulanței
copilul mă privește râzând în brațele mănăstirii, e încă timp 
ficatul se strânge nod în tine dar tu speri într-o minune 
pentru că nimeni nu are dreptul să plece fără să mă fi cunoscut
de atunci strâng în mine oameni care îți seamănă, sărut buze cu anestezic
terapii ocazionale mai puțin începutul lui noiembrie care amestecă
emoții despre care nu vorbim și toamna alunecând pe gât ca un tranchilizant
o moară macină timpul din reflex
lumina cade între oameni ca o sugativă
iubirile lor mute și neîntâmplările se întind epidemic după uitare
în turlele dimineții primești iertarea în genunchi
mai strâng suflete albe în palma rămasă întinsă.